Pages

Wednesday, July 30, 2014

de ma iscodesti

De ma iscodesti
De muma, de casa
De taica, ma lasa
Nu mi-s mai aproape
De viata, de moarte
De astrii ceresti,
De ma iscodesti

De ma iscodesti
De slove, de ganduri
De miez si de samburi
De coji si de straturi
Nu mi te mai saturi
De-atatea povesti
De ma iscodesti

De ma iscodesti
De bune, de rele
De toat-ale mele
De har si de vise
De cele nescrise
Nu mi te mira
De m-oi revarsa
In iscoada mea

Wednesday, July 23, 2014

iti raspund, iaca


port in mine trei odai
ca orisice muiere purtatoare de odai
nici mai presus, nici mai prejos

in prima odaie e zapuseala
pfiu, drace, e al naibii de zapuseala
ticsit de cotloane si paienjenisuri
dichisit cu giuvaeruri si matasuri pretioase
imbacsit de praf si mazga
e al naibii de inghesuiala
in aceasta odaie
nu e loc pentru tine aici, barbate,
fugi pana nu te starpesc
din odaia gandurilor mele

in a doua odaie nu exista acoperis
de fapt, aceasta odaie nu are nici macar pereti
doar cer cat vezi cu ochii
si toti sorii cu toate planetele lor
orbiteaza in aceasta odaie
intr-o revarsare continua
e o chestiune de mecanica
mecanica sentimentelor
sopteste o voce din odaia de alaturi
ce bine iti sade aici
orbitand
in odaia inimii mele

in a treia odaie se afla doar o soba
o soba-vulcan
o soba-pheonix
o soba-ghetar
o soba-dor
o soba-pamant
o soba-suflet
o soba-soba
stii tu, din acelea de teracota
in care vine sobarul si aprinde focul
din truda taietorului de lemne
si iaca, de tot ma intrebai,
s-au perindat prin aceasta odaie
tot soiul de sobari si taietori de lemne
hamesiti
degerati
indesandu-si lemnele
infigandu-si topoarele
bajbaind
adulmecand
frecand
orbecaind
deznadajduiti
oh, de-ar sti ei
sarmanii sobari si taietori de lemne
ca taman in odaia de alaturi
salasluieste cheia
odaii pantecului meu…

Sunday, July 20, 2014

ce sa fac si eu

Greieresc greierii, ce sa faca si ei
Precum copacesc copacii
Si pasaresc pasarile
Precum impietresc pietrele
Si vanteste vantul
Asa fiintez eu, ce sa fac si eu.

Dar cand vantesc greierii
Precum pasaresc copacii
Si copacesc pasarile
Precum greieresc pietrele
Cand impietresc pasarile
Asa ma mor si eu, iubindu-te.
Ce sa fac si eu...

Tuesday, July 15, 2014

ma fac, ma desfac


Ma compun in simfonii celulare,
Ma revars in timpanele tale
Dansand, dansand.
Auzi-ma, auzi-ma,
Vede-ma, vede-ma,
Canta-ma, canta-ma,
Atinge-ma, atinge-ma,
Cauta-ma, cauta-ma,
Doreste-ma, doreste-ma,
Iubeste-ma, iubeste-ma.

Ma descompun in cortegii funerare,
Ma mor in bratele tale
Plangand, plangand.
Alina-ma, alina-ma,
Condu-ma, condu-ma,
Viseaza-ma, viseaza-ma,
Recompune-ma, recompune-ma,
Repara-ma, repara-ma,
Aprinde-ma, aprinde-ma,
Elibereaza-ma, e…

Esti libera.

Saturday, July 12, 2014

la poalele umbrelor mele


La poalele umbrelor mele
Tivite cu praf de stele,
Cusute cu fir de luna,
Farame de inimi se-aduna.

Pasesc sfios printre cele
Lipite de poalele mele
Cu talpile in huma,
Starnesc furtuna.

Imi intra pe sub piele
Cioburi de inimi rele,
Imi canta doru-n struna
Si fulgera,  si tuna.

La poalele umbrelor mele.

Monday, July 7, 2014

Goala goluta, ma intreb...


When have I given up being naked?
Was it when they told me it’s not proper?
Was it when they forced me to take off my clothes
Even if I did not want to?
Or was it when I first noticed that my body
Simply did not fit the geometry of beauty?
Maybe it was when I felt a repelling gaze
Undressing me against my will.
Or maybe it was when I felt so exposed
So vulnerable, that I needed protection.

When have I given up being barefoot?
Was it when they told me terrible things
Happen to barefoot women?
That they get so very sick that
They will never ever recover.
Ever.
Maybe it was when I fell in love with shoes
For they way they complimented my clothes
And together they made little outfits.
Or maybe it was the moment I felt the calling
Of wild grass so deep in my womb
That I became  too scared
To remember who I am.

When have I given up ecstasy?
Was it when they told me it was a sin
That it was wrong and shameful?
Shame on you, they said, when they walked in on me
Giving myself innocent pleasure.
Maybe it was when they taught me
How to masturbate, but they failed
To show me how to make love to myself.
Or maybe it was that moment of deceit
When I heard that harsh voice inside my head
Saying: “You are not worthy.”

Oh, shut up, you liar,
I don’t believe you anymore!
When I give in to you,
I give up who I am.
Here I am, with my bare feet
Defying all laws of common sense,
With my body wearing nothing but
It’s stories of love and pain
Of joy and dancing
Of life and death,
Reclaiming it’s right to honored
And celebrated
Just as it is. 

In honor of my body, with my deepest love, respect and gratitude

oare ce pret plateste o femeie


Oare ce pret plateste o femeie
pentru a fi
pur si simplu pura si simpla?

Oare ce pret plateste o femeie
Pentru a fi
Asemeni tatalui ei, asemeni
tuturor fiilor cerului
Pentru a vana alaturi de ei
Acelasi himere?

Oare ce pret plateste o femeie
pentru a fi
demna de iubire, demna
de atentie
de apreciere
de acceptare?

Oare ce pret plateste o femeie
pentru a fi
asemeni curtezanelor pline de gratie
asemeni muzelor
ce ademenesc
de pe coperti lucioase?

Oare ce pret plateste o femeie
pentru a fi
asemeni mamei sale, asemeni
mamei perfecte
ce se sacrifica
pentru linistea ce umple
odaia de alaturi?

Oare ce pret plateste o femeie
pentru a fi
asemeni siesi, asemeni
marii si vantului
ploii si pamantului
cerului si pescarusilor?

Oare ce pret plateste o femeie
pentru a fi
femeie?



Saturday, July 5, 2014

pentru un necugetat


sunt precum povestea ce se scrie invers
ma involburez dinspre mare inspre izvor
tanjind dupa miezul muntilor

sunt precum cerul de sub talpile mele
ma infior dinspre final inspre inceput
plouand ningand fulgerand innoptand

sunt precum visul calatorului in timp
ma destram dinspre zero inspre infinit
cugetand la omul necugetat

Friday, July 4, 2014

popas

sunt pe drumul meu catre desarvarsire

ma mai opresc din cand in cand
sa imi (ex)trag sufletul

dar sunt pe drumul meu


Thursday, July 3, 2014

la granita

am sa mai zabovesc o clipa la granita
isi spuse pasarea cu o singura aripa
cu aripa falfaind pe muchie

am sa mai zabovesc o clipa la granita
isi spuse calaul cu o singura mana
cu mana tremurand pe satar

am sa mai zabovesc o clipa la granita
isi spuse femeia cu un singur san
cu sanul secat de vise

am sa mai zabovesc o clipa la granita
isi spuse si vamesul cu o singura inima
cu inima plina de pasari