Mica serenada pentru Irina

Ma uimeste cum de nu stii
ca locul tau e aici
ca esti atat de frumoasa
ca lumea e mai frumoasa doar pentru ca tu existi
desi stii deja.

Ma uimeste cum de nu stii
incotro sa o iei
incotro sa pasesti
incotro sa privesti dincolo de tine
desi stii deja.

Ma uimeste cum de nu stii
sa te contii
sa iti vorbesti
sa iti asculti inima in tacere
desi stii deja.

Ma uimeste cum de nu stii
cata gratie
cata poezie
cata iubire ai incatusat in tine
desi stii deja.

Ma uimeste cum de nu stii
sa te ierti
sa te respecti
sa te iubesti asa cum esti
desi stii deja.

Ma uimesti, Irina
esti uimitoare
esti intreaga
esti perfecta asa cum esti
si tu stii deja.

Dorul meu

Mi-e dor de mama
de maicuta mea
de cum zambea ea
si alina.

Mi-e dor de casa
de casuta mea
de cum ma cuibarea
si-adapostea.

Mi-e dor de inima
de inimioara mea
de cum batea ea
si te iubea.

Mi-e dor de tine
jumatatea mea
de cum tristetea se topea
in preajma ta.

Mi-e dor de mine
de fiinta mea
pe vremea cand eram
o stea.

Tarisoara mea pe harta dorurilor

Poem despre bunatate

mi-e lesne sa fiu buna cand mi-e bine
si imi curge bunatate prin vene
si se revarsa lesne in afara mea.

dar ce ma fac cand port povara lumii
pe umerii mei?

caci doar doi umeri am
si mi-e atat de greu uneori
sa ma lepad
de povara neiertarii
a neiubirii
a negratiei
a nesimtirii
a nesigurantei
a nerusinarii
a necuvintelor
a nelegiurii
a nefericirii
a nevolniciei...

ah, uite-asa imi numaram necazurile
unul cate unul
asteptand la rand
fierband
numarand
in gand
la supermarket.

ma gandeam la sacosile verzi
cele pe care le pastrez
atent randuite
intr-un sertar
promitandu-mi, jurandu-mi
ca niciodata, niciodata
nu voi mai fi nevoita sa cumpar
o alta sacosa de plastic
vreodata.

dar iata-ma-s
la rand
numarand in gand
necazurile
si sacosile verzi uitate acasa.

iata-ma-s
nevolnica
nesimtita
neiubita
nerusinata
ingrata
si plina de ura
intrebandu-ma
oare cum sa car atata povara
de una singura.

eram gata sa cedez
caci nu, nu mai pot sa car
atata povara
de una singura
cand,
pe negandite
pe nesimtite
pe nestiute
pe nesperate
intalnesc
un act de bunatate spontana.

te ajut eu,
spune o femeie.

si, pana sa apuc sa o refuz
caci nu,
eu nu sunt o neajutorata
o neputincioasa,
se aseaza si imi oranduieste
sacosele de plastic
toate cele douasperezece
si imparte povara cu mine.
o straina

ma insoteste
ma vegheaza
imi zambeste
apoi dispare.

ce ma fac cand port povara lumii
pe umerii mei?

o impart la doi
atunci cand mi se ofera
privilegiul.

cu recunostinta, pentru Nicoleta

Intr-o doara

Incepui sa ma sfarsesc
si nu sfarsii prin a ma incepe
asa rotund, cumpanit, previzibil
ci intr-o doara
intr-o ureche
intr-un patrat
nechezai de cateva ori
apoi imi dadui duhul
de ceasul mortii
de toti peretii
de toate ferestrele
de dusumea
de tocul usii
de gaura cheii
de bine, de rau
de mine, de tine
de mine din tine
de tine din mine
de-a lungul
de-a latul
de pamant
de vazduh
de-as sfarsi o data
si n-as mai incepe
de la capat
intr-o doara.